Septembre 17 – Decembre 5, 2015

For the past few years, in the most different seasons and times of day, Mircea Stanescu has photographed New York. His photos have a neat graphic style, they possess the trait of naturalness, they have memory.

But they are also claiming. Bridges, ladders, decks - common connective elements. Elements of passing. Much like the city they too claim connection, also claiming the passing. They are always accompanied by a written explanation, technical and poetic at the same time.New York is an inexhaustible space. Mircea Stanescu uses an abstract matrix and converts it into a personal reality. There is always a sense of energy and extended vulnerability. In New York City, an intuitive necessity determines the image to become a reality. Mircea Stanescu provides its undeniable protection.

"The abstract, for the reality to which you have access, is not one to encourage, but one that will instinctively oppose you, by trying to cover up its communion and complicity with the photographic protective contrast. Pliable, evasive and deeply duplicitous, the abstract evinces its own imagistic whims to frame the greys, one after the other, until extinction.

A link which should not be underestimated is the one between the abstract and alienation, between attitude and ambiguity, in which the selected reality remains nothing but a conditioned reflex of a guileful consciousness.

Leaving 'descriptive psychology’ aside, together with the map of doubt, of the lack of confidence and the play of ambiguity, the journey towards the abstract is a matter of plasticity, of the eidetic spirits of the author, as he is testing, once again, the ' subtle negotiation' between art, fiction and reality.

The abstract, a concept with a unique allotropy, whose translation remains a mere desideration".

Mircea Stanescu in discussion with Sussane Tunn
Press Release

17 Septembrie – 5 Decembrie, 2015

În ultimii ani, în cele mai diferite anotimpuri şi momente ale zilei Mircea Stănescu a fotografiat New York-ul. Fotografiile au un stil grafic curat, au normalitate, au memorie.

Dar sînt revendicative. Poduri, scări, pontoane – elemente uzuale de legatură. De trecere. Asemenea oraşului revendică legatura, revendică trecerea. Sînt însoţite mereu de o explicaţie scrisă, tehnică şi poetică în acelaşi timp.
New York-ul este un spaţiu inepuizabil. Mircea Stănescu foloseşte o grilă abstractă şi îl transformă în realitate personală. Există mereu un sens al energiei şi foarte multă vulnerabilitate. În New York o necesitate intuitivă obligă imaginea să devină realitate. Mircea Stănescu îi oferă protecţie certă.

“Abstractul, în realitatea la care ai acces, nu e unul care să te încurajeze, ci unul care ţi se împotriveşte instinctiv, încercînd să acopere comuniunea şi complicitatea lui cu contrastul fotografic protector. Maleabil, alunecos şi profund duplicitar, abstractul îşi are propriile capricii imagistice, ce vîneaza griurile unul după altul, pîna la extincţie.

O legatură ce nu trebuie subestimată este cea dintre abstract şi alienare, dintre atitudine şi ambiguitate, în care realitatea selectată rămîne doar un reflex condiţionat al conştiinţei duplicitare.

Trecînd peste ‘psihologia descriptivă’, peste desenul îndoielii, al lipsei de încredere şi al jocului de-a ambiguitatea, călătoria către abstract ţine de plasticitatea şi dispoziţia eidetică a autorului, ce testează, încă o dată, ‘negocierea subtilă’ dintre artă, ficţiune şi realitate.

Abstractul, o noţiune cu o alotropie unică, a cărei traducere ramîne doar un deziderat”.




Mircea Stănescu in discuţie cu Sussane Tunn
Comunicat de presă